Prințul Paul a fost externat. DNA îl așteaptă la Brașov

Prințul Paul a fost externat. DNA îl așteaptă la Brașov
Publicat: 10/12/2015, 18:00

Prințul Paul a părăsit, joi după-amiază, în jurul orei 16.15, Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unde fusese internat miercuri dimineață, după ce i s-a făcut rău în timp ce se îndrepta spre sediul DNA Brașov, unde fusese citat pentru a da declarații într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ieșirea din spital, prințul Paul le-a spus jurnaliștilor că nu a furat niciodată și că familia sa a fost înconjurată de mulți oameni care au încercat să fure de la ei.

„A fost un șoc, dar sper că prințesa a explicat, am fost înconjurat de mulți oameni care au încercat să ne fure și ne-au pus într-o stare de nervi. Eu nu am furat niciodată. De ce trebuie să fur proprietatea mea?” a spus prințul Paul.

El a părăsit Spitalul Județean de Urgență Ploiești însoțit de soția sa și de fiul său.

Anterior externării, soția prințului Paul, prințesa Lia, afirmase că, după ce va părăsi spitalul, prințul Paul va merge acasă, la București, unde va consulta un medic apropiat al familiei, iar vineri va merge la DNA Brașov, pentru a sta de vorbă cu procurorii.

În discuțiile cu ziariștii, Lia a afirmat că printre cei denunțați la DNA se numără Remus Truică. Ea a refuzat să comenteze reținerile făcute în dosarul privind retrocedările presupus ilegal, dosar în care apare și numele soțului său.

Omul de afaceri Remus Truică, directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, avocatul Robert Roșu, fostul consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, Marius Marcovici, și omul de afaceri Claudiu Mateescu au fost reținuți, în noaptea de miercuri spre joi, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, iar joi după-amiază au fost prezentați Curții de Apel Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truică pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, a lui Dan Cătălin Andronic, jurnalist și consultant politic, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență, a lui Robert Mihăiță Roșu, avocat partener în cadrul unei case de avocatură, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la spălarea banilor și complicitate la abuz în serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societăți comerciale și consilier, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență și spălarea banilor, dar și a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, în forma aderării, și complicitate la trafic de influență.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006, Remus Truică, Robert Mihăiță Roșu și alte persoane au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți, instigarea și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare și traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

La acest grup infracțional au aderat, în anul 2007, Dan Andronic și Marius Marcovici, iar în 2011 și Claudiu Mateescu.

Potrivit anchetatorilor, rolul lui Remus Truică în cadrul grupului a fost „esențial, în sensul că persoana, reputația și susținerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenței, Truică cerând în schimbul traficului de influență între 50-80% din fiecare bun obținut, iar prejudiciul în acest caz ajungând la aproape 136 de milioane euro.

MIercuri, procurorii DNA Brașov au făcut percheziții la casa omului de afaceri Remus Truică, de unde au fost ridicate mai multe documente, dar și la locuința și la o casă de vacanță a lui Dan Andronic, asociatul majoritar al societății Editura Evenimentul și Capital, care editeaza publicațiile Evenimentul Zilei și Capital, și directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei.

Ancheta penală a DNA Brașov vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție care ar fi fost comise în perioada 2006 – 2015. În această cauză, procurorii au făcut nouă percheziții în București și județul Ilfov, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele mai multor persoane.

În acest dosar privind retrocedări ilegale de terenuri au fost citați să se prezinte, miercuri, la DNA Brașov, pentru a da declarații, și prințul Paul și soția sa, prințesa Lia, însă în drum spre Brașov prințului i s-a făcut rău și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești.

Numele prințului Paul a fost menționat și în dosarul în care sunt acuzați Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Sturdza și Dan Bengescu, pentru retrocedare ilegală de păduri.

Dan Bengescu îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prințul Paul are „o jenă financiară foarte puternică”, într-o discuție telefonică interceptată de către procurori. Imediat după această discuție, Andrei Hrebenciuc l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc, solicitându-i să-l ajute financiar pe Prințul Paul, arătau procurorii DNA.

Într-un alt document al anchetatorilor se arăta că Viorel Hrebenciuc și alți inculpați din dosarul retrocedărilor, acceptând promisiunea unor foloase materiale, le-au promis prințului Paul și prințesei Lia că vor interveni pe lângă autorități pentru ca aceștia să obțină mai multe terenuri și clădiri.

Prințul Paul și prințesa Lia au fost audiați, în 15 octombrie 2014, la DNA Brașov, nefiind puși sub urmărire.

Anchetatorii mai arătau că, începând din 2013, folosindu-se de influența politică a lui Viorel Hrebenciuc, atunci deputat PSD, Dan Bengescu, Sorin Iacob și Ioan Adam au acționat în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăți imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza și Paul Lambrino.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal